luni, 20 iunie 2016

Cat de usor poti obtine un imprumut cu Provident

Am văzut multe reclame la televizor cu Provident. Chiar am auzit și diverse declarații ale unor persoane care s-au împrumutat dar până nu te lovești sctrict de problemă nu ai de unde să crezi că ceea ce se povestește la televizor se poate transforma peste noapte într-o poveste reală.

De cele mai multe ori nevoia de bani vine de pe o zi pe alta. Se ivește o oportunitate să faci ceva sau s-a stricat un obiect din casă indispensabil sau vrei să achiți niște facturi și nu ai bani în acel moment i nici nu se întrevede vreo oportunitate în următoarele zile. Acesta este momentul de cumpănă în care intri în alertă și te stresezi și nu știi cum o poți scoate la capăt.

Povestea mea este cam așa. M-am trezit într-o dimineață că frigiderul meu s-a stricat. Din cauza căldurilor excesive sau din cauza vremii s-a defectat și mă costa mult prea mult să îl repar. Am hotărât să îmi iau unul nou dar nu aveam suficienți bani. Problema este că nu puteam să aștept prea mult pentru că eram presat de situație. Parcă nu aș fi vrut să îmi cumpăr unul la repezeală și apoi să îmi pară rău. Poate cu 200 lei în plus mi-aș fi putut lua unul mai performant și cu mai multe funcții.
//event.2parale.ro/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=1b18c1dbe&unique=8b359cdee&redirect_to=https%253A%252F%252Fwww.provident.ro%252F


Mi-am făcut un calcul rapid despre ce bani ar fi vorba și am început să sun la rude cu milogeală. Am fost surprinsă să văd că nimeni nu mă putea ajuta. Atunci mi-am amintit de Provident și am intrat pe internet să caut ceva date de contact și să văd care este procedura și modul de restituire a banilor.

Când am auzit că pot primi banii în 24 de ore nici nu am mai stat pe gânduri. Am aflat că pot împrumuta oricât între 500 și 10.000 fără giranți sau garanții și am luat o sumă puțin mai mare pentru a-mi acoperi și  altă factură neachitată. Per total am fost mulțumit de serviciile lor. În momentul de față plătesc rate egale și nu mai am mult și acopăr întreaga valoare.

Un comentariu:

  1. Salut, numele meu este doamna Ruth Edwin, victima unei fraude în mâinile creditorilor falși. Am pierdut aproximativ 23.000 de euro pentru că aveam nevoie de un capital de 55.000 de euro. Aproape că am murit, nu aveam unde să merg. Afacerea mea a fost distrusă, iar în acest proces mi-am pierdut fiul. Nu am putut să stau așa ceva din nou. În mai 2017, am întâlnit un bun prieten care ma introdus într-o mamă bună, doamna Mary William, care în cele din urmă mi-a ajutat să obțin un împrumut într-o companie. Bună mama vreau să profit de această ocazie pentru a vă mulțumi, și poate Dumnezeu să vă continue să vă binecuvânteze. De asemenea, îmi place să folosesc această ocazie pentru a-i sfătui pe colegii români, că există mulți escroci acolo, deci dacă aveți nevoie de un împrumut și doriți să obțineți rapid un împrumut, înregistrați-vă prin doamna Mary William prin e-mail: marywilliam902@gmail.com. Puteți să mă contactați și prin intermediul acestui e-mail: ruthedwin98@gmail.com. Dacă aveți vreo îndoială. Vă rugăm să fie singura persoană de încredere și de încredere.
    Mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere